Prezentare Locala

Monografia Comunei Mihaileni: click aici

Stimaţi cititori!

Această lucrare veche, scrisă de d-l. Filimon Rusu în 1932, este un unicat şi prea importantă ca să se piardă cu timpul. Este greu de citit, de acea încercăm să o scrim din nou conform originalului care prin bunăvoinţa D-lui Apetri Ştefan administratorul Comunei Mihăileni se va ataşa şi noua lucrare: click aici

Istoricul targului Mihaileni

  Monografiile sînt icoane fidele ale localităţilor, care ne arată originea, întemeierea şi împrejurările care au determinat înfiinţarea ori cărei localităţi. De multe ori o împrejurare de ascunziş din faţa unei năvăliri barbare, a dat naştere unei localităţi; în alte cazuri, un izvor sau o poiană, a determinat să se aşeze locuitori acolo, iar în alte cazuri, trecerea şi popasul prielnic prin unele locuri dau vază la aşezarea şi înfiiţarea de localităţi, care toate îşi capătă denumirea după termenul ce pare a se evidenţia mai tare. Pentru aceea am spus din capul locului, că monografiile sînt icoane fidele ale localităţilor şi cu cît monografia a fost scrisă mai de timpuriu, bazată pe date istorice, legende locale, sau alte isvoare vrednice de crezare, cu atît se va prezenta istoricul respectivei localităţi într-o lumină mai adevărat care cruţă apoi posteritatea de presumţii, cînd încearcă să dea o înfăţişare mai largă vreunei localităţi. Monografiile oraşului Mihăileni s-au scris în 1890, de avocatul Barozi din Dorohoi, în 1923 de părintele prof. C. Ciocoiu Dorohoi (Gazeta Dorohoiului); se află şi un manuscris la primăria Mihăileni de pe timpul primarului d-lui avocat Leon Mănăstrianu (1923).

Autorul monografiilor din jud. Dorohoi părintele prof. C. Ciocoiu în scrisoarea sa adresată în 1931 (probabil mai-septembrie) întrucît în 3 octombrie se primeşte răspuns că prin ministru prof. Iorga prin care cere aprobarea să fie distribuită această monografie la şcolile din judeţul Dorohoi spre a le servi învăţătorilor şi preoţilor ca monografie locală care cu timpul se mai poate corecta, (zice autorul) recunoaşte deci că un studiu mai aprofundat a acestor monografii va fi nevoie să se facă de posteritatea.
  Am spus că împrejurarea face să se formeze localităţi noi.
  Se ştie că armatele austriece atunci cînd se făceau negoţuri la Istambul pentru cedarea unei fîşii de pământ sub pretext de drum între Galiţia de curînd anexată Austriei şi Transilvania, ocupaseră Moldova pînă la Roman şi Botoşani, care în urmă, la întervenţiile moldovenilor şi-au mai redus pretenţiile iar linia a fost trasă începînd de la Teşna şi Coşna pînă ce au ajuns la înglobarea Siretului delimitînd hotarul între Siret şi revărsarea Molniţei, în sus, pînă la Cernauca şi Rochitna.
  Se născuse necesitatea unei legături comerciale, iar Valea Siretului părea cea mai indicată pentru un punct de trecere în Moldova, precum şi valea Sucevii. Una din arterele de comunicaţii ale Moldovei cu vechea Polonie, are tocmai prin oraşele din nordul Moldovei ce au căzut la Austria, începînd cu Suceava, Siret, Cernăuţi spre Lwow. Stăpînirea austriacă a pus ochiul pe grînele Moldovei şi de aceea ocupaţia militară în Bucovina a început a îmbunătăţi şoselele, iar legătura cu porturile Dunării făceau un înconjur peste Suceava şi de aceea s-au gîndit la un drum de comunicaţie mai direct, care nu putea duce, decît să iasă la Botoşani pe Valea Siretului.
De aceea vedem, între anii 1775 şi 1792 un drum în serpentine, ce lega şoseaua azi bifurcată de pe teritoriul Tereblecii răspunzînd în hotarul Moldovei, întrînd pe moşia Vlădeni, aparţinînd boierului Mareş.
Părintele prof. C. Ciocoiu susţine că, Vlădenii ar fi fost un tîrg pe vremea aceea. Nimic nu ne îndreptăţeşte să credem aceasta, căci nici un document nu există asupra acestui pretins tîrg, cu atît mai puţin că în nemijlocita apropiere se afla vechiul oraş Siret, iar căi de comunicaţie între Vlădeni şi Siret, la o mică depărtare chiar unul de altul, (7 Km ) n-au existat.
  Cert est că începuturile tîrgului Mihăileni îşi au originea de la 1792.
  De la 1775 data răpirii Bucovinei în decurs de aproape 20 de ani, nu este indicat că ar fi existat vre-o vamă către Moldova, iar legături comerciale şi diplomatice nu vor fi avut un timp, cum e cazul azi cu Rusia, vama către Moldova la Iţcanii noi, trebuia să fie ulterioară anului 1787, data înfiinţării acestei localităţi, iar vama în preaja Burdujenilor e ulterioară anulei 1880 (cea mai principală) fiind această comună abia în acel an declarată de sine stătătoare.
  Vama de la Stroieştii de jos (azi Noua Suliţă) datează abia de la 1828 cînd s-a regulat graniţa către Rusia. Cînd s-a pus graniţa Sinăuţii- Mihăileni? În orice caz e după anul 1792. Prin urmare un interval de cam 20 ani, n-avem date sigure asupra vămilor, drumurile de comunicaţie cît şi a legăturilor comerciale întrerupere în urma schimbării de frontiere. Reluarea legăturilor comerciale era impusă de oameni interesaţi al acestei vremi.   Dovadă că s-a dat o cerere către domnitorul Moldovei Alex. Moruzi, care în 1792 iulie 12 dă următoarea carte domnească: „Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Constatin Moruzi, voievod domnul Ţării Moldovei-
  Facem ştirea că această carte, că după jalba ce au dat-o către Domnia Me o samă de jidovi de peste hotare, de alte părţi străine, ce au venit în partea Moldovei, rugîndu-se ca să aibă voie să facă tîrg nou la ţinutul Sucevii, pe moşia Vlădeni a dm-sale Costaki Mariş (am dat poruncă) să aducă pe amîndouă părţile de faţă şi să facă aşezare între dînşii pentru venitul moşiei. Şi după aşezarea ce s-a făcut au trimis către Domnia Me înştiinţare împreună şi cu zapisul numitului Constantin Mariş, stăpînul moşiei Vlădeni. Şi atît din înstiiţarea ispravnicilor cît şi din zapisul dat de mîna jidovilor încredinţîndu-mă Domnia Me că este cu primirea stăpînului moşiei şi că cu afacerea tîrgului pe aceea moşie nu se dă nici o pricină de stricăciune altor tîrguri de prin prejur. Iată dăm voie Domnia Me să facă tîrg pe numita moşie Vlădenii. Adunîndu-se jidovi şi alţii, numai din acei străini de peste hotare, iar nu şi din locuitorii pămîntului acestuia, făcîndu-şi dugheni şi alte întemeieri pentru petrecere şi alişverişul lor să urmeze întocmai după aşezarea ce au făcut cu stăpînul moşiei. Adică toţi cei străini ce ar veni să se aşeze în numitul tîrg, pe rîndul din dugheni şi crîşme ori cîte vor face la uliţă să aibă a plăti bezmîn pe an în faţa dughenilor pe tot stînjînul gospodăriei către optzeci şi patru bani în curmezişul dughenilor iar lungul dughenilor să aibă din părţile dughenii din jos doisprezece stînjeni ca să-şi facă cele trebuincioase şi acei stînjeni să nu socotească a plăti bezmîn. Locul ce va cuprinde pentru şcoală şi feredeu să fie lungul şi curmezişul, după cum şi la alte tîrguri şi bezmîn să nu plătească. Neguţătorii ce vor veni ori creştini, ori armeni sau jidovi şi vor voi să facă crîşme şi dughene, la uliţă ori cîte rînduri de dughene vor face, stăpînul moşiei să nu se amestece ci stăpînul moşiei să aibă a da loc celor ce vor veni ca să se aşeze. Şi acei care vor veni să se aşeze la mahala să fie voinici a-şi face casă şi locul ce li se va da să fie zece stînjeni lungul şi cinci stînjeni curmezişul pe care îl vor plăti cîte un leu şaizeci de bani de loc bezmîn pe an şi nici un fel de băutură să nu vîndă.
  Toţi tîrgoveţii ce vor avea cîte o vită, două sau mai multe să aibă a da cîte cinci parale la stăpînul moşiei de toate vite mari (cal, vacă, bou) pentru cheltuiala gardului ţarinei şi tîrgoveţii să nu se supere a pune gard la ţarină. Pentru căsăpiile ce se vor face în tîrg se vor da la stăpînul moşiei cîte ocă carne pe toată săptămîna; iar în Postul Mare şi în Postul Sânmăriei nu vor da nimic şi pentru bezmîn să nu se supere a plăti. Orice fel de negustor sau locuitor vor merge la ziua iarmarocului cu orice fel de marfă şi nu vor năimi loc de la tîrgoveţi şi vor vinde marfa lor la mahala, să aibă a plăti bezmîn la moşie cîte şase parale pe tot şopronul sau mai jos,după starea negustorului; iar de la cei ce vor merge cu care încărcate cu altfel de marfă şi avînd în care adică; sare, legume, miere şi altele va lua stăpînul moşiei cîte una sau două parale de tot carul încărcat.
  Vrînd cineva din tîrgoveţi să-şi vîndă casa sau dughiana cu locul său, voinic să fie, numai acei ce vor cumpăra să aibă a plăti bezmîn după cum mai sus se arată.
  Toţi neguţători ce vor veni acum să-şi măsoare locurile de dugheni şi crîşme într-un an de zile să nu fie supăraţi a plăti bezmîn. Spre aceasta dar iată că prin aceasta a domniei mele întărim
tîrgoveţilor creştini, armeni şi jidovi, ce se vor aduna cu locuinţa la acest tîrg, ca după aşezala şi
tocmala pe care au avut-o cu numitul stăpînul moşiei să se urmeze în toate întocmai şi pre deplin nestrămutaţi în veci, după cum să cuprindă la aceeaşi scrisoare şi să stăpînească fireşte carele cu parte, casele, crîşmele ce vor face între acest tîrg dîndu-şi bezmînul numai pe cele ce se arată la scrisoarea de tocmală, cu mai mult să nu fie supăraţi, nici să se adauge vreodată mai mult peste cuprinderea scrisorii de tocmală. Şi pentru o şcoală ce se face într- acest tîrg pentru învăţătura copiilor ce vor avea creştinii să nu se supere de către stăpînul moşiei cu plata bezmînului. Şi într-acest tîrg să se facă patru iarmaroace pe an, adică la ziua înîia a lunii octombrie, la ziua întîia a lunii august, la şase zile a lunei Genarie şi la Sf. Gheorghe. Iar ziua tîrgului de toată săptămîna peste an să fie lunea.
  Deci poruncim Domnia Me şi dumneavoastră ispravnici ţinutului să fiţi cu priveghere şi cu purtare de grijă ca să se urmeze la toate întocmai după cum mai sus se arată prin cartea aceasta a Domniei Mele.”
  Iscălit, Alexandru Moruzi V. V.
  1792 iulie 12 zile în Roman

  Este clar şi invedent, că un alt tîrg în apropiere nu poate fi deoarece documentul lui Alexandru Moruzi zice, că nu facerea tîrgului pe acea moşie nu se dă nici o stricăciune altor tîrguri de prin prejur. Cu atît mai mult nu poate fi vorba de două tîrguri pe aceeaşi moşie, la o distanţă de 1-2 km. Dacă Vlădeni ar fi fost tîrg, în document se punea anume că tîrgul Vlădeni se mută mai la vale sau se dărîmă, înfiinţîndu-se pe aceeaşi moşie la locul mai potrivit de trecerea în Bucovina. Dar documentul arată apriat că încuviinţează să se facă „Tîrg nou” şi nu se dă nici o pricină de stricăciune altor tîrguri de prin prejur.

  Aşadar prima numire a tîrgului Mihăileni, e Tîrgul Nou şi nu Vlădenii Noi. Aceasta se vede şi în istoria Românilor a istoricului Xenopol, care zice în volumul VI pag. 209 „Tot în interesul comerţului mai înfiinţează cîrmuirea lui Mihai Sturdza iarmaroace de vite, de cai mai multe ori pe an la Tîrgul Nou şi la Cornul Luncii pe graniţa Bucovinei spre a nu fi supuşi la vicleşugul cumpărătorilor în ţările străine care unindu-se fac de mai multe ori negoţuri să se desfacă de vite cu preţuri înjosite”. Invederat, acest tîrg nou, nu este altul decît Mihăileni de mai tîrziu. Numirea de Tîrgul Nou se poate deduce şi prin analogie, de. Tîrgul Ocnei, Tîrgul Neamţ, Tîrgul Frumos, etc. O legendă locală e că Mihăileni să fi numit şi Tîrgul Cucului.

Explicaţia şi-o are că pe atunci moşiile boiereşti Rudeşti, Sinăuţi, Dubova (Bucovina), Deros, etc. erau numai păduri. Fapt este că rămăşiţele de păduri se văd şi azi pe acele moşii, cu deosebire de cea din Bucovina (Dubova) care a fost tăiată de fondul religionar cu totul. Ultima rămăşiţă de stejari în dreptul moşiei Beil-Ţurcanovici care se numea Figura s-a tăiat cam înainte de 40 de ani.

  O altă dovadă că pe aceste locuri erau păduri, Mareş propietarul moşiei Vlădeni, în cererea sa din 30 mai 1792 pentru stăpînire, pentru încuviiţarea facerii tîrgului pe moşia sa, zice la pct. 10;
„Lunca unde am prisacă şi pomăt să nu aibă voie tîrgoveţii a o strica, iar codrul de sus să fie pentru trebuinţa tîrgului, însă eu să am dreptul a ţine lunca ruptă”.
  Să cercetăm mai întîi cum vine boierul Mihail Sturza proprietarul moşiei Vlădeni, întrucît cererea pentru înfiinţarea tîrgului adresată către Alexandru Moruzi 1792, arată că proprietarul era Costache Mareş. După Mareş şi după D-nul de Zosin ce avea părţile lui Mareş, zestre cu soţia sa Maria, fiica lui Andrei Holban, a căror unică fiică Catinca devine soţia lui Alexandru Stîrcea din Rudeşti, urmă proprietar Teodor Balş care trece moşia domnitorului Mihail Gr. Sturza. Familia Balş mai avea moşii în apropiere. Aşa întîlnim pe la 1776 proprietar moşiei Sinăuţi, Gîrbăuţi pe Lupu Balş, iar familia Stîrcea propietara moşiei cu acelaşi nume în jud. Rădăuţi o depărtare de 8 km de Rudeşti, care probabil împreună cu Dubova, din Bucovina şi care e între Rudeşti şi Stîrcea
face parte din aceeaşi moşie a stîrcenilor, iar partea de sus al aceleiaşi moşii, proprietatea familiei Balş, devenită mai tîrziu moşiile boierilor Sturza, Gligoreasa Flondor.
  Întrucît am văzut că Lupu Balş e proprietar al moşiilor Sinăuţi şi Gîrbăuţi pe la 1776, probabil că Teodor Balş era proprietarul moşiei Vlădeni, în hotar cu Sinăuţi, ceva mai tîrziu, căci Ilie Holban de la a sa soţie, acuma Ioniţă a lui Gedeon Ciomîrtan, iar împreună cu părţile de la Mareş (deci întreaga moşie Vlădeni). Andrei dă zestre fiicei sale Maria, soţia lui Zosin, cărora urmează ca proprietar Teodor Balş care trece moşia princepelui Mihai Gr. Sturza în schimbul altei moşii în anul 1850, deci Mihail Sturza încă nu era domnitor cînd ajunge proprietarul moşiei Vlădeni.

  A doua părere- şi cea mai sigură- este că Tîrgul Nou şi-a schimbat numele în Mihăileni în 1835. Iată de ce Mihai Sturza vine pe tronul Moldovei în 1834. Abia un an după întronare, boierii fac o mişcare în contra lui Sturza, nu pe motiv că ar cărmui rău ci mai mult din invidia de ce soarta la favorizat cu domnia tocmai pe el şi nu pe altul. Zece deputaţi în adunarea obştească, între care şi nepotul său Grigore Ghica, domnitorul de mai tîrziu şi Constantin Balş, probabil visternicul îndepărtat de el la îndemnul consului rusesc, alcătuiesc o tînguire către împăratul Rusiei unde zic că: „Optsprezece luni de pătimiri însemnate, de călcări împotriva cuprinderii regulamentului au dus la nevoie şi de a depune tînguirile noastre la picioarele tronului împărăteşteii voastre măriri”.

  Dintre punctele cele mai de seamă sînt: că domnul ar fi trecut şoseaua la Mihăileni, pe proprietatea lui, spre marele său folos.
  Dacă luăm în considerare că: Comitele Pavel de Kisseleff administratorul ţării române părăşeşte ţara la 11 aprilie 1834, că în aceeaşi zi Mihail Sturza ia domnia Moldovei, iar memoriul jeluirii către împăratul Rusiei a trimis la 9 noiembrie 1835, sînt de la 11 aprilie 1834 pînă la 9 noiembrie 1835 exact 19 luni fără două zile,  aşadar la compunerea acelei jăluiri, erau 18 luni de domnie, iar pînă ce s-a trimis au mai rămas 28 de zile.         Pomenind deci ca punct de învinuire şoseaua Mihăileni este în vedere că oraşul se numea în 1835 Mihăileni.
  Pe la 1833, se numea încă Tîrgul Nou, dovadă că în actul de înfiinţare introdus la judecătoria ţinutului Dorohoi, se află următoarele în copie, aceasta predîndu-se din cuvînt în cuvînt şi fiind întocmai cu originalul, s-au încredinţat de judecătorie după înscrierea cererii ce au făcut-o jidovi din Tîrgul Nou (1833 martie 25) Ienaki Gheorghe paharnic, Sînjerji, Modelnicer, director Canolaki Caminar.
  Iar în alt document zice: Aşezămînt pentru regulile statornice la Tîrgul Mihăileni că este reşedinţa ţinutului Dorohoi şi oraşul de comerţ pe graniţa Austriei, care aşezămînt vremelniceşte s-a întărit în 10 octombrie 1835 de către prea înălţatul domn Mihail Sturza Voievod.

Aşadar Mihăileni îşi are denumirea exactă din 10 octombrie 1835.
Considerînd că: Domnul Moldovei Alexandru G. Moruzi prin cartea domnească din 12 iulie 1792 dă voie să se facă tîrg nou pe moşia Vlădeni, care şi-a schimbat numele în Mihăileni, baza existenţei acestui tîrg e de la 1792. Implinundu-se anul acesta 140 de ani de la începuturile acestui tîrg –Societatea Tinerimea- sărbătoreşte acest eveniment prin comemorarea de azi (21 august 1932) precum şi prin glasul revistei –Moldova Literară- Răscumpărarea tîrgului. Fostul domnitor Mihail Sturza după pierderea tronului, cea mai mare parte din viaţă şi-o petrece la Paris. Cum ştim prin actul de înfiinţare, tîrgoveţii erau datori să plătească bezmîn către stăpînii tîrgului.
  Tîrgoveţii cer în 1855 suspendarea unor taxe (pentru pîine, carne etc.) pe timp de 25 de ani ceea ce prinţul le încuviinţează prin administratorul său colonelul Iancu Crupenschi. Tîrgul a trecut apoi prin actul de donaţie din 10 noiembrie 1881 în posesia fiului fostului dormitor, prinţului Grigore M. Sturza. Între altele în acel act de donaţie se stipulează: „Bine înţelegîndu-se că nici într-un chip nu intră în această întindere cea mai mică parte din moşiile Pîrîul Negru cu Vlădeni, Rogojeşti şi partea din Sinăuţi, propietăţi care rămîn ale mele întrupate precum sînt ele astăzi date în posesie”.
Făcut în Paris anul 1884 în 10 noiembrie stil vechiu”.

Noul stăpîn care la 1 iulie 1881, cere ca fiecare locuitor să se prezinte personal la subsemnatul pentru a dobîndi o poziţiune legală. Iar împlinînde-se şi cei 25 ani de suspendarea taxelor, prinţul Grigore M. Sturza, noul stăpîn face 1400 procese tîrgoveţilor pentru neplata din 1822—1887.
Tîrgoveţii se gîndesc la o răscumpărare a tîrgului, iar în şedinţa comitetului comunal din 3 decembrie 1883 se ia hotărîrea răscumpărării. Se convine la preţurile de 340.000 lei care s-a redus la 325.000 lei şi apoi şi la mai puţin.

Iată şi actul: 
ACT DE RĂSCUMPĂRARE

I. Între subsemnaţii: Princepele Grigore Mihai Sturza, cu domiciliul în Bucureşti, ca vînzător de o parte şi Dimitrie Ghe. Bodeanu lucrînd în calitate de primar al comunei Mihăileni din jud. Dorohoi, ca cumpărător din altă parte s-au convenit următorul act:
Eu, principele Grigore M. Sturza în temeiul actului de donaţiune al părintelui meu, fostul domn al Moldovei Mihai Sturza, autentificat sub nr. 615 din 21 martie 1882 de Legaţiunea Română din Paris, acceptată în regulă şi transcrisă la nr. 137 din 7 mai 1882 în registrul Tribunalului Dorohoi, devenind proprietar pe locul tîrgului Mihăileni supus bezmînului cu toate binalele precum şi dreptul de bezmîn şi alte venituri pentru urmaşul dat în coline de 200 adică (două sute) fălci după cum sînt aşezate prin aşezămîntul şi învoielile urmate între tîrgoveţii cu fostul domn Mihail Sturza. Avînd în vederea convenţiunea ce am încheiat în comuna Mihăileni pe baza deceziunii Consiliului comunal din 22 martie 1884 aprobat şi de comitetul permanent prin adresa nr. __?___ din acelaşi an prin care s-au admis răscumpărarea tîrgului dinpreună cu binalele proprietăţii şi cu locul de imaş în suma de 325.000 lei adica (treisutedouăzecişicincimii) în condiţiuni că au să cedeze comunei toate locurile, virane şi orice binale cu locurile lor ce ar poseda în oraş şi anume: magazia de lîngă vamă, binalele unde a fost vechea reşedinţă şi cantonul de piatră de la bariera despre Pîrîul Negru precum şi orice loc liber ar mai fi în raionul comunei de care ar putea dispune proprietatea fără a mai avea eu pe viitor vre-un amestec, lămurindu-se că vatra tîrgului cu toate locurile cu care se face menţiunea s-a socotit aproximativ a fi de 40 fălci dimpreună şi cu toate drepturile de proprietate de care eu mă folosesc după învoială cu tîrgoveţii care au expirat la 23 aprilie 1882 precum şi locul de imaş în cîtime de 200 (adică două sute) fălci de care comuna dispune actualmente şi deosebit ca eu să renunţ pe viitor la toate pretenţiunile de orice natură ar fi de pe timpul trecut prin neîncasarea a vre-unui venit de la 23 aprilie 1882 de la tîrgoveţii renunţînd eu în fine de la orice pretenţiuni. Văzînd însă că a trecut mai mult timp în realizarea acestei consumaţiuni şi că în acest interval am înstrăinat cîteva locuri virane precum şi magazia de lîngă vamă, apoi a face uz bine şi a veni în ajutorul tîrgoveţilor de buna mea voie am redus preţul răscumpărării de la 325.000 lei numai la 190.000 lei şi care convenţiune s-a sancţionat prin legea votată de corpurile legiuitoare în sesiunea anului curent şi promulgată prin înaltul Decret nr. 2272 publicat prin Monitorul Oficial Nr. 48 din 3 iunie a. c. În cuprindere:
a) Se aprobă convenţiunea încheiată de domnul primar al comunei Mihăileni din judeţul Dorohoi şi domnul proprietar principele Grigore M. Sturza pentru răscumpărarea tîrgului Mihăileni.
b) Se autoriză comuna Mihăileni a contracta un împrumut de 190.000 lei de la casa de depuneri consemnaţiuni şi economie amortizanate timp de 25 ani cu cinci la sută dobîndă pentru plata acestei răscumpărări conform dispoziţiunilor din ziua convenţiunii.
c) Proprietăţile ce se cedează comunei Mihăileni rămîn supuse dispoziţiunilor art. 7 din Constituţie.

II. Eu principele Grigore M. Sturza declar că comuna Mihăileni are toate drepturile mele de proprietate pentru toate locurile din tîrgul Mihăileni şi cu toate binalele ce se află astăzi în posesiunea mea precum şi cu locul de dugheni supus tot bezmînului ce sînt peste bariera din jos numită Dorohoiu pînă la podul de piatră avînd lăţimea de cîte 3 prăjini pe amîndouă părţile de la şanţ afară de dughiana lui Efroin Fischer care posedă împrejurul ei una falce de loc aşa cum aceste proprietăţi cu locurile lor au făcut parte din raionul tîrgului plătind mie bezmînul, prin asemenea comuna în cătimea de astăzi şi locul de imaş care deja este dat încă de la înfiinţarea tîrgului.
De asemenea trec şi toate drepturile de venituri sub titlul de propienaţie fără a mai rezerva nimic pe sama mea şi nici a mai putea face vreo pretenţie pentru neplata de la 1882 nici în contra tîrgoveţilor şi în contra comunei.

III. Trecerea acestor proprietăţi din vatra tîrgului şi cu locul de imaş se face în hotarele şi după stăpînirea actuală şi în stare aşa după cum astăzi se găsesc dimpreună şi cu locurile cele ce se află afară de oraş de peste bariera din jos în lăţimea indicată mai sus şi în lungimea pînă la podul de piatră.
Odată cu acest act dau comunei şi actele relative la dreptul meu de proprietate precum şi actele de învoieli încheiate de tîrgoveţi şi rămîne ca comuna să fie considerată ca pusă în posesiunea acestor drepturi de la aprilie a. c.

IV. Eu principele Grigore M. Sturza declar că am primit de la domnul Dimitrie C. Bodeanu primarele comunei Mihăileni cu preţ de răcumpărare drepturile mele de proprietate ce trec comunei după cum mai sus arată suma de 190.000 lei adică: (unasutănouăzecimii) lei, bani pe care domnia sa ia depus pentru mine prin casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie la Banca Naţională din Bucureşti şi de unde rămîne să ni se numere după recipisa băncii ce mi se va încredinţa de d-l. Primar.

V. Eu Dimitrie C. Bodeanu în calitate de primar al comunei Mihăileni conformîndu-mă convenţiunii încheiate la 1884 de comuna Mihăileni cu principele Grigore M. Sturza şi cu modificările făcute în urma şi în baza Legei promulgată prin înaltul Decret 2272 din a. c. prin care s-a aprobat răscumpărarea tîrgului Mihăileni cu 190.000 lei avînd şi autorizaţiunea comunei Mihăileni cuprinsă în procesul verbal nr. 40 din 28 iunie a. c. aprobat de comitetul permanent al judeţului prin adresa nr. 1765 după cum am şi realizat împrumutul de 190.000 lei de la casa de depuneri şi consemnaţiuni spre a se da principiului Grigore M. Sturza ca preţ al răcumpărării acestui tîrg cu osebitele locuri şi drepturi de proprienaţie. Declar că consimt la actul prezent; declar deasemenea că am primit tot acuma şi actele următoare:
Copie după actul de donaţie al fostului domn Mihail Sturza din 1882 părintele pricipiului Grigore M. Sturza, învoiala din 1886 şi alte acte precum şi osebitele învoieli urmate cu tîrgoveţii şi fostul domn Mihail Sturza, toate în copie legalizată.

Actul prezent fiind făcut din libera voinţă şi consimţămînt va avea puterea unui act definitiv şi executoric.
Pentru care se va cere a i se da autencitatea legală şi a se transcrie în registrul respectiv la Tribunalul din Dorohoi.
Făcut astăzi 8 octombrie 1892

E.C. Pr. Grigore M. Sturza (ss)
Primar Dimitrie G. Bodeanu
Redactat şi scris de mine Dimitrie G. Bodeanu”.

Acest act este autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia de notariat sub nr. 7252 din 8 octombrie 1892 şi transcris la Tribunalul Dorohoi sub nr. 308 din 12 octombrie 1892
Documentele istorice ne spun că boierii în vremurile vechi nu locuiau pe la oraşe ci la conacurile de la moşiile lor. Numai acei dintre boieri care erau chemaţi la cîrmuire în sfatul domnesc îşi făceau şi curţi în oraşele de reşedinţă să poată fi în apropiere de domnitor.
Tîrgul Mihăileni fiind înfiinţat chiar la frontiera dintre Moldova şi Austria iar fiind deja pusă şi noua şosea de comunicaţie în circulaţie, care avea legătura mai departe prin Bucovina de la Mihăileni spre Cernăuţi şi de aici mai departe cu Lwow din Galiţia (azi Polonia) tot interesul era ca acest tîrg de graniţă să înflorească. Se stabilesc tot pe atunci patru bariere de intrare în oraş care sînt şi azi (dinspre Botoşani, Dersca-Vlădeni, Tureatca-Sinăuţi şi de pe graniţa Bocolinei) aceasta din urmă de pe graniţa Bocolinei se vede, este o greşală la transcrierea din cirilică (căci documentele şi orice scrisoare pe atunci erau scrise cu litere cirilice) nu poate fi alta decît de pe graniţa Bucovinei.
„La cea de pe urmă barieră de sub. Punct 4 se vor face pe de o parte o casă pentru vamă cu două odăi cu lăţime de 3 stînjeni şi lungimea de 5 stînjeni, iar în altă parte o casă pentru straja militară cu două odăi în aceleaşi măsuri”.
Boierii au început a-şi zidi case în Mihăileni. Ce rar, şi in care oraş e semnificativ cazul că aceştia preferînd viaţa din micul tîrg de graniţă, celei de la conacul de pe moşia de pînă acum?
Cei mai vechi care se pomenesc şi azi din părinţi în copii sînt următorii:
Stolnicul Mihail Mavrodin şi Iordache Calcîntraur, boieri localnici care au iscălit cu alte feţe aflătoare cu locuinţa în acest tîrg Mihăileni, aşezarea prepusă de tîrgoveţi în 30 noiembrie 1838.
Casa lui Mavrodin e dărîmată iar grădina e actuala piaţă a tîrgului.
Iordache Calcîntraur avea grădina ceva mai la deal unde e actuala primărie. Casele vechi sînt dărîmate iar pe locul lor e localul primăriei.
Grigore Calcîntraur, fiul lui Iordache a fost prin mulţi ani primar al tîrgului.
Nicolae şi Maria Holban 1821—1877, azi casa Nicu Bodeanu avea moşii la Liceni, Fundoaia, Ulma şi Horbova.
Gheorghe şi Elena Calmuţchi (cumnat cu Nicolae Holban), apoi Gh. Gherescu, fiul Elenei, —casa e spitalul de azi, donate de Elena Calmuţchi în 1898, moşia Bălineşti.

Nicu Dohatco (cumnat cu cei doi anteriori), —casa Şmid, (Schmidt).
Pietrache Misienescu —casa pr. Alexandrescu, moşia Bălineştu-Lepădatu.
George Florescu —casa Andriescu, moşia Şerbăneşti.
Nicolai Ceornovădeanu —casa Constantin Dron, moşia lîngă Săveni.
Colonel Constantin Tindilă —casa Petrea Vizitiu, moşia Ionăşeni.
G. H. Hermeziu, —casa dărîmată, unde azi e secţia tehnică zidită în 1912, de ing. D-l. Anibal M. Holban pe spesele statului.
Alecu Malcovici, ginerele lui Mavrodin, funcţionar, —casa Bontea, moşia Carasa.
Iorgu Pisoţchi, —casa Luchian, moşia lîngă Buda.
Nicu Pescu (subprefect), —casa Vişinoschi.
Nicolai Pescu (tata lui Nicu), —casa director de şcoală Constantin Moruzi, moşia Verpulea. Ludovic Clinchevici diriginte de poştă, rentier, —casa Ioniţă Ungureanu.
Alecu Adam, —casa şcoala primară de fete, moşia Buda mică, azi Gh. Puiu.
Năstase Adam, —casa lîngă şcoala de fete, azi dărîmată.
Alecu Stîrcea, —casa Pavlovici, moşia Rudeşti.
Gheorghe şi Zoiţa Comîrtan, —casa av. Leon Mănăstireanu, moşia Bălineşti.
Tudoriţă Lisoţchi, —casa Anibal Holban, moşia Drăguşeni.
Lecinschi, —casa Kreisler, moşia Conceşti.
Nicolai Cristescu, —casa şcoala primară de băieţi şi casa Hermansdorf, moşia Gligorosa.
Simi Frangopol, —casa vizavi de casa Bodeanu, azi dărîmată, moşia Puieni.
Maior Toran (francez), —casa dărîmată în dosul lui Pavlovici.
Grădina Topolinschi, pensionar.
Ghiţă Petrovici, —casa dărîmată vizavi de şcoală, în colţ lîngă Alex. Cristescu, învăţător pensionar, moşia Tinteni, Horbova.
Farfuriţa Hermeziu, —casa plt. maj. Ghe. Grigoriu, moşia Bălineşti-Lepădatu,
Alexa Păun (subprefect), —casa Drancă.
Nicu Boureanu, maior, —casa oficiul poştal, moşia Ionăşeni.
Ar. Moican, —casa dărîmată (lîngă orfelinat), moşia în judeţul Botoşani.
Bucşinescu,prefect, —casa Mittelmann, moşia Străieşti.
Constantin Grescinschi, rentier, —casa dărîmată, lîngă Gheorghiade.
Guriţă, —casa Topolinschi, dărîmată.
Constantin Frunzeti, (zis Frunză), moşia Greftiana.
Popovici, —casa dărîmată, vizavi de biserică, parcelă lăsată judeţului.
Costache Hermeziu, —casa dărîmată, moşia Şerbăneşti.
Dimitrie Holban, subprefect, —casa Ghe. şi Z. Ciomîrtan, moşia Fundoaia.
Iosif Fuchs, farmacist rentier, —casa, azi judecătoria şi banca populară.
Baroneasa Zaiţ cu baronul Vasilco, —casa Dim. Topolinschi, moşii în Bucovina.
Alecu Sturza, —casa dărîmată între Cazacu şi Vascalniciuc, moşia Tisnacea.
Iancu Huianu —casa Iorgu Pisoschi, azi Luchian, moşia lîngă Fălticeni.

De remarcat e faptul că fiecare din aceşti boieri aveau şi cîte un hambar fie în curte, fie lîngă vamă ba unii chiar peste vamă pe teritoriul Bucovinei (în Sinăuţii de Jos vreo 20 hambare) în care strîngeau cerealele de pe moşii şi la timp oportun făceau comerţ cu ele trimiţîndu-le peste graniţă în Austria. Însăşi vama avea o magazie (magazia statului), numită magazia vămii, transformată mai tîrziu în cazarmă de grăniceri,, azi casa nr. 3 din strada Carol ce serveşte actualilor comandanţi de grăniceri. Aşa fiind, Mihăileni devine primul punct de acces pentru Moldova prin care se făcea import şi export. Pentru familiile boiereşti nu a mai rămas azi decît familia Holban şi Bodeanu.

Domnitorul Mihail Sturza instalează la 10 octombrie 1835 şi Prefectura la Mihăileni, devenind astfel capitala judeţului Dorohoi, iar mai tîrziu în 1842 trimite pe ing. Balbareţiu pentru alinierea străzilor, lucrarea se face sub prefectul C. Iordache Bucşenescu înmormîntat aici în 1848.
Sub domnia lui Grigore Ghica, urmaşul lui Mihai Sturza, şi Prefectura din Mihăileni e mutată la Dorohoi, chiar la începutul domniei lui în 1850. De la 1850 în locul Prefecturii a rămas Pretura ca administraţie de plasă fără local numită plasa Borhometele—Coşula, care s-a desfiinţat prin Legea administrativă din 1859 dar plasa Borhometele a trecut la plasa Siretului. Localul prefecturii, azi dărîmat se mai observă puţin printr-o ridicătură de pămînt în grădina nr. 13 din str. Regele Carol numită şi Strada Mare. Grădina aceasta a fost vîndută ca loc viran de prinţul Grigore M. Sturza unde a fost şi un depozit de lemne: azi e proprietatea lui Gr. Budac.
În Mihăileni a fost şi sediul unui Consulat austriac care se pare că a fost mutat de aici odată cu derădicarea prefecturii.
Consulul austriac Odriţchi îşi avea casa proprie lîngă primăria devenită mai tîrziu proprietatea boierului Apostolescu, azi Schächter. După desrădicarea Consulatului, Odriţchi a rămas mai departe locuitor al acestui tîrg unde este şi înmormîntat. Tot în acest orăşel are şi sediul viceconsulului austriac Andriciuc iar casa lui azi e poprietatea locuitorului Petrea Petraru.
Partea interesantă al acestui tîrg e că o companie de dorobanţi în patru şi cinci sute de oameni ce-şi aveau sediul aici făceau serviciul de frontieră cu schimbul din patru în patru săptămîni. Cazarma lor era în partea dreaptă a şoselei pe malul Molniţei pe locul unde se aflau grajdurile, ce mai tîrziu ele servesc tot ca grajduri ale actualilor grăniceri. Cancelaria dorobanţilor şi locuinţa ofiţerilor era în partea stîngă a şoselei tot pe malul Molniţei. Aceste clădiri erau primele în Mihăileni dinspre hotarul Bucovinei, azi nu mai există.
Pe ambele părţi ale şoselei, ca şi al doilea rînd de clădiri este fosta vamă, azi în serviciu companiei de grăniceri.
Comanda acestor dorobanţi de pe timpuri o avea un căpitan, un locotinent şi un sublocotinent şi alte grade inferioare. La dispoziţie aveau doi cai pentru inspecţie.
Compania aceasta de dorobanţi s-a desrădicat între 1900—1901, căreia i-au urmat goarzi financiari sub comanda locotinentului Iamandi şi al sublocotinentului Prodan, ardelean de origine. Goarzi financiari au fost în funcţie pînă în 1903.
Au urmat apoi grănicerii o companie de vreo 200 de oameni sub comanda cpt. Paraschivescu avînd frontul între Cornul Luncii şi Mamorniţa. Ulterior sediul a fost la Burdujeni iar aici a rămas un comandant locotinent.
Graniţa este păzită pînă în anul 1918 de goarzi financiari cînd în urma războiului mondial, schimbîndu-se graniţele, vama a fost mutată la Grigore Ghica, iar goarzi desrădicaţi din localitate.
Domnitorul Mihai Sturza cu Smaranda—doamna a zidit biserica de azi, începută în 1839 şi sfinţită în 1842. A mai existat o biserică veche de lemn din timpuri necunoscute cum zice prof. Ciocoiu pe locul primăriei vechi, astăzi casele poliţiei. Nu există nimic asupra bisericii acesteia. Totuşi am putut afla de la cel mai bătrîn locuitor de aici D. Bontea care zice că-şi aduce aminte că în biserica ce se risipea, el să fi fost atunci de 17-18 ani, temelia bisericii vechi care era de piatră s-a luat şi s-a făcut din ea temelia bisericii noi, aşa povesteşte D. Bontea.
Dacă admitem că între risipirea bisericii vechi şi începutul celei noi (1839) nu ar fi fost mai mult decît doi—trei ani şi dacă mai admitem că fiind începuturile tîrgului 1792, iar biserica nu a putut să se facă chiar în acel an ci a trebuit să treacă cel puţin 5-6 ani, pînă ce s-a strîns populaţia creştină, rezultă că biserica veche trebuie să-şi aibă începuturile prin 1797 de la acest an pînă la risipirea ei a unui timp cam de 40 ani. Aşadar biserica veche care a avut o existenţă decît de vreo 40 ani trebuia să fi fost făcută de un boier, poate de însăşi Mareş în care se vede că are simţul religiozităţii dezvoltat, făcînd şi biserica din Vlădeni (1785) sau de vre-un urmaş al său, sau probabil de boierul Mavrodin. Astăzi nu există decît o cruce de piatră pusă mai tîrziu pe locul unde a fost biserica (piaţa şi poliţia de azi) sau probabil că era aceeaşi grădină, proprietatea lui Mavrodin. Astăzi nu există decît o cruce de piatră pusă mai tîrziu pe locul unde a fost altarul bisericii cu următoarea inscripţie:
„Această sfîntă cruce s-a ridicat în timpul pe cînd d-l colonel Tzintilă era primar comunei Mihăileni 1897 cu cheltuiala domnei sale.”
În jurul crucii a fost un grilaj de fier. Clopotul acestei biserici a fost dus la biserica nouă a lui Mihail Sturza. Arzînd biserica în 1872 clopoptele bisericii s-au topit iar din rămăşiţele lor s-au turnat altele în însăşi curtea bisericii.
Deşi se povesteşte că s-au turnat altele, totuşi înscripţia de pe clopot e mărturie că s-a turnat numai unul. Inscripţia e cirilică şi e următoare: „şi clopot s-a făcut la tîrgul Mihăileni di locuitori lor la 1872 din 22 a zecea” mai are pe el în relief o cruce şi chipul Sf. Nicolai.
Alt clopot lucrat mai fin are în cirilică numai următoarele: „P. Riijova sau Realjova ??
Cel mai mare şi cel mai mic clopot, fabricate mai tîrziu au inscripţiile, cel mai mare:
„fabricat Nicolaie Spireanu Str. Aurora nr. 62 Bucureşti. Acest clopot este cumpărat de d-l Gheorghe şi Marica Ursuleanu în anul 1905 luna iulie 15 şi s-au dăruit Sf. Biserici catedralei cu hramul sf, Niculai: din urba Mihăileni spre veşnica pomenire”. Cel mai mic are inscripţia:
„donat de Ion Manole şi soţia sa Elena (anul lipseşte)”. Alte două biserici în suburbii la Vlădeni şi Pîrîul Negru sînt din 1875, ambele probabil de C. Mareş.
Biserica (capela) de la cimitir „Duminica tuturor sfinţilor” e făcută din colecta tîrgoveţilor înainte de 1877 şi nu 1881 cum susţine părintele prof. Ciocoiu.
Atît la biserica veche cît şi la cea nouă era cîte un cimitir. În cimitirul bisericii vechi se înmormîntau oamenii de rînd iar la cel al bisericii noi preoţii şi boierii. Cînd s-a făcut cimitirul din deal (1875) toate osemintele din celelalte cimitire au fost scoase şi duse la cimitirul din deal (1889) între care s-a aflat corpul preotului Georgescu intact deşi era înmormîntat de 7 ani.
Brazii ce se văd azi în jurul bisericii sînt puşi de Alecu Sturza între anii 1891-1892.
Biserica catolică e zidită mai tîrziu în 1896 de populaţia catolică din localitate.
În privinţa cultului, evreii stau mult mai bine.Ei au două case de rugăciuni dintre care cea mai veche din 1815.
Şcoala. Primul focar de cultură din întreg judeţul Dorohoi e şcoala primară ce însăşi domnitorul o înfiinţează în tîrgul său favorit Mihăileni, în anul 1847. Toate celelalte şcoli din judeţ sînt înfiinţate ulterior. E semnificativ că Dorohoiul ca cel mai vechi oraş al judeţului, îşi are şcoala de 7 ani mai tîrziu decît Mihăileni (1853).
Învăţătorul M. Cristescu, originar din Roman, posesorul moşiei V. Grigorcea din Bucovina (numită azi V. Grigorcea), care spre asigurarea învăţămîntului face donaţiune o casă nouă, actuala şcoală primară de băieţi în favorul căreia se trecu în 1862 moşia Sinăuţi (Grigorcea) cu toate drepturile ce la avea, dar iscălindu-se un proces, a rezultat o avere de bani în sumă de 14.520 lei, la care capital s-a mai adăugat 7.000 lei donaţiunea de familia Agripina soţia lui H. Boureanu, răzăşii moşiei Herţa lîngă Ionăşeni. Acest fond, numit fondul Cristescu, prefăcut mai tîrziu în bonuri face parte din tezaurul ţării, dus în timpul războiului mondial 1914-1918 la Moscova.
Şcoala de fete, în clădirea cumpărată de primărie, e înfiinţată sau mai bine zis despărţită de cea de băieţi în 1870. O altă şcoală tot tip de şcoală primară e orfelinatul Grigore Ghica Vodă, înfiinţată în decembrie 1919 şi în care se primeau numai orfani de război, a fost întîia şcoală mixtă, iar mai tîrziu (1922) fetele au fost trimise la orfelinatul din Cîmpulung rămănînd numai şcoala de băieţi. Orfelinatul avea două secţii de conducere: secţia administrativă condusă de un director, care avea de îngrijit, de întreţinerea orfelinatului, preşedinte de şcoală I. O. V. din Cernăuţi. Prima directoare a fost d-na. Suznea iar ultimul director a fost Gh. Bodnărescu. Secţia şcolară era condusă de un învăţător ce avea titlul de director. Primul director a fost Enache Iancu, iar ultimul D. N. Puiu. Această şcoală avea aceiaşi ierarhie ca şi şcolile primare. După absolvirea şcolii primare orfanii erau trimişi la alte şcoli, fie licee, şcoli de meserii etc., fiecare după aptitudinile sale. Localul şcolii era casa baronului Ostacevschi, azi proprietatea statului. Epuizîndu-se şi numărul copiilor orfani şcoala s-a desfiinţat în anul 1923, iar copii ce se mai aflau au fost repartizaţi la orfelinatul din Iaşi.
În 30 octombrie 1927 s-a înfiinţat şcoala comercială inferioară sub direcţia avocatului Constantin Bossie, care a funcţionat un timp în casele d-lui Steiner, iar mai pe urmă după desfiinţarea orfelinatului a trecut în prima clădire, fosta vamă din dreapta intrării în oraş dinspre Bucovina. Dar şi această şcoală s-a desfiinţat la finalele anului şcolar 1931 din cauza lipsei de mijloace de întreţinere. Ultimul ei director a fost prof. S. Belei.
În anul 1897 s-a înfiinţat şcoala primară româno-israileană, întreţinută de comunitate, care funcţionează în localul propriu. Copiii acestei şcoli dau examenul de absolvire a fiecărei clase înaintea unei comisiuni compuse din cadre didactice ale şcolilor primare din localitate şi alte cadre didactice nominate de revizorul din Dorohoi.
Societăţi culturale. Prima societate culturală e Societatea „Zorile” înfiinţată de învăţătorii şi elevii din localitate în 1923 care din lipsă de interes n-a dăinuit mult. Primul ei preşedinte a fost înv. D. N. Puiu.
  A doua societate culturală e „Tinerimea”, înfiinţată în 1926 de învăţători şi elevi (azi toţi
studenţi, unii liceanţi) care avea o bibliotecă de 2300 volume şi număra 160 membri. Această
societate pe lîngă o intensă activitate culturală, în localitate şi împrejurimi, mai editează în 1927 o revistă numită revista „Tinerimii”, care mai tîrziu (1929) îşi schimbă numele în „Moldova Literară”, dirctorul ei Filimon Rusu, iar redactorii D. N. Puiu şi Gr. Constantinescu. Primul preşedinte a fost D. Gr. Constantinescu, stud. în drept şi fil., iar azi sub a cărui conducere se face această serbare de comemorare, e Dragoş Rusu, doctorant în drept. Preşedintele de onoare al acestei societăţi e d-l. Costache Moruzi, director pensionar, care e unul şi dintre înfiinţătorii ei. Societatea are şi membri onorari (cons. de curte, prof. univ., prof. sc., învăţ. etc.).
Societatea „Tinerimea” a mai editat o foaie pentru popor numită „Lumina Poporului” (1928), au apărut însă numai 2 numere.
O altă societate de propagandă culturală e societatea „Gheorghe Asachi”, înfiinţată cu vre-o cîteva luni mai tîrziu decît „Tinerimea”. Primul şi actualul ei preşedinte e Ioan E. Berijan, student. Are o bibliotecă de 1100 volume şi numără 71 membri. Asemenea numără printre membrii onorari persoane marcante.
Tot aşa , meseriaşi din localitate au înfiinţat în 1 iulie 1903 o altă societate a lor numită „Progresul”, sub conducerea intelectualilor de pe atunci care odată cu transferările unor funcţionari din localitate, a stagnat. În locul ei s-a înfiinţat o a doua societate a meseriaşilor creştini în 7 ianuarie 1929 cu numele de „Sf. Ioan” la iniţiativa d-lui Nicolai Mironescu, e sub preşedenţia d-lui Rudolf Winkelbauer.
Evreii au avut şi ei societăţile lor culturale. Aşa corul cultural a tineretului Zionist înfiinţat în 1928, avea o bibliotecă cu 556 volume între care 350 româneşti. Societatea s-a desfiinţat în 13 februarie 1932, iar biblioteca a trecut pe seama şcolii primare româno-israileană.
Mai există şi societatea meseriaşilor evrei, înfiinţată în 1922, preşedinte Hercu Herţanu.
Judecătoria e înfiinţată odată cu celelalte judecătorii de ocol din ţară (1864).
Poliţia e înfiinţată ca poliţie de frontieră în 1903, iar poliţia oraşului, odată cu capitala judeţului (1835)).
Farmacia e fondată în 16 decembrie 1848, cu hrisovul domnesc nr. 1741 iscălit de Mihail Sturza (hrisovul se află la d-l Aurel Borgoveanu, din Braşov, fost farmacist aicea. Fondatorul e Gh. Vasilovici, primul spiţer (farmacist) din Mihăileni.
Spitalul. E înfiinţat în 1878, întreţinut de comună, judeţ şi comunele plăşii Berhometele. Localul era pe deal lîngă biserica cimitirului.
În 1898, Elena Calmuţchi, căsătorită a doua oară cu Gh. Gherescu, avea un fiu bolnav şi în memoria lui a făcut donaţiunea caselor şi 17.000 lei pentru întreţinerea spitalului nou.
Pe timpuri, a existat pe malul Molniţei o moară sistematică cam între 1877—1900, proprietarul morii era Slesinger, care mai avea şi o fabrică de îngrăşăminte chimice (ciclana şi olei). Moara avea şi locuinţă pentru proprietar. Azi casa nr. 20 din str. Regele Carol precum şi o magazie mare unde a fost sufrageria orfelinatului, azi cazarmă de grăniceri, care toate au fost vîndute altui proprietar Steinberg. Acesta le-a renovat şi le-a vîndut apoi contelui polonez Ostacevschi. În timpul războiului toate s-au ruinat şi azi nu se mai văd decît cazanele pe malul Molniţei.
Alte două mori mai mici funcţionează în oraş.
Au existat într-un timp şi două berării ale lui Lupu Beraru tot pe malul Molniţei, care însă nu s-au putut menţine.
Mai sînt şi 7 olări ale căror lucrări se transportă săptămînal în Basarabia, la Hotin şi împrejurimi.
Populaţiunea. Mihăileni a avut populaţie într-un timp de 5 pînă la 6 mii locuitori. După numărătoarea din1930 are 2.500 locuitori, între care 920 creştini şi 1580 evrei. Ocupaţiunea lor e
negoţul cu cereale, băcănii şi agricultură. Sînt şi foarte mulţi meseriaşi în special fierari, rotari, cismari, croitori şi de alte meseri.
Mihăilenii a dat şi oameni mari. Aşa marele George Enescu deşi nu este aici născut zicea: ”dar copilăria şi-a petrecut-o în acest tîrg”. Mama sa Maria, e fiica preotului E. Cosonovici şi a soţiei Zenovia trăită pe aceste meleaguri şi înmormîtată în cimitirul bisericii „Duminica tuturor sfinţilor”. Fiul ei George, artistul, posesorul casei bătrîneşti din str. Mihail Sturza, vine de fiecarer an în luna octombrie, face panahidă pentru sufletele părinţilor şi moşilor lui, petrece cîteva clipe în casa sa în care locuiesc rudele sale, familia Dimitriu, îşi ia zborul apoi iarăşi în lume sa să ducă faima de mare artist departe pe continent.
Generalul Samsonovici, actualul ministru al apărării naţionale, fiul fostului subprefect Costache Samsonovici e născut aicea. Tot aşa lt. colonel Ge. Barozi de la inspectoratul de jandarmi din Cernăuţi e născut în această localitate precum şi inspectorul general administrativ
Florescu, care a făcut cadou primăriei tabloul domnitorului Mihail Sturza.
Între scriitori, fiu al tîrgului, e tînărul poet Iancu (Pincio) Păun, care s-a stins prea de timpuriu şi asupra căruia s-a scris şi revista noastră din 1928 nr. 2 şi 1930 nr. 2-3.
Un alt fiu al Mihăilenilor, născut şi crescut aicea – care e al nostru tuturor e marele filantrop român şi deputat în mai multe rînduri, al cărui nume e legat de atîtea instituţii culturale, advocat Ge. Ge. Burghele, decedat în 1929.
Pe lîngă nenorocirile care au dat peste tîrg în 1892 cînd un foc năprasnic a nimicit toate locuinţele de pe strada mare începînd cu biserica şi sfîrşind cu cea din urmă casă de pe această stradă, iar un altul isbucnind în 1875 în apropierea poştei de pe aceeaşi stradă, mistuind în flăcările lui toate casele pînă la vamă. Mihaăilenii au avut şi zile senine, ca acea zi de sărbătoare , cînd tînărul domnitor Carol I a vizitat tîrgul în primii ani după suire pe tron, fiind oaspetele boierului Costică Bobeică, unde e şi azi casa dr. I. Costin. Tot atunci a vizitat biserica din localitate.
Dar şi alţi oaspeţi înalţi au fost prin tîrgul acesta. Aşa preşedintele biroului internaţional al muncii Alavert Thomas a trecut prin Mihăileni în 13 mai 1917, mergînd în misiune spre Iaşi.
Generalul Stan Poetaş, în timpul marelui război şi-a avut caziera vre-o 3 luni de zile în Mihăileni, locuind în casele Pavlovici şi Elena Nicolau, fiica lui Ionisei Tronciu nr. 25 din strada ce-i poartă numele.
Astăzi ca pe nişte vrednici urmaşi ai celor ce ne-au apărat ţara în timpul urgiei mondiale, tîrgul are onoarea a număra printre locuitori ai companiei I-a din regimentul 3 grăniceri, cu un efectiv de 450 de oameni sub conducerea simpaticului cpt. Ghe. Gheorghiu precum şi d-lor ofiţeri: lt. Teohari George, sub.lt. Martin Petre şi sub.lt. Balinişou George. Compania aceasta e instalată aicea din 1 aprilie 1932, în clădirile statului unde a fost orfelinatul.
Iar cel ce va fi martor prin multe veacuri al întîmplărilor şi schimbărilor din acest oraş e stejarul din faţa primăriei „stejarul unirii” sădit întru amintirea unirii tuturor românilor, zece ani după unire, în 1929 şi care creşte ca un făt frumos, avînd acum o înăţime de 2 metri. I s-a făcut şi un act de următorul cuprins:

ACT FUNDAMENTAL
Anul 1929 (una mie nouă sute douăzeci şi nouă), luna maiu, ziua zece, sub domnia M.S. Regelui Mihai I şi a înaltei regenţe A. S. N. Principelului Neculai de Hohenzollern, părintele Miron Cristea patriarh a tuturor românilor, Ge. Buzdugan fost prim preşedinte al înaltei curţi de cauţiuni, Preşedinte al consiliului de ministri fiind dr. Iuliu Maniu, şeful Partidul Naţional Ţărănesc, ministrul de interne dr. Vaida Voevod, prefect de judeţ maior C. Galuşcă, pretor al plăşi Borhometele, Nicolaie G. Ceatu.

Cu ordinul circular nr. 2952 din 6 mai 1929 al ministrului de interne prin care se ordonă ca în toate comunele şi satele unde există şcoli, să se sădească un stejar sub denumirea de „Stejarul unirii” în amintirea împlinirii a zece ani de înfiinţarea unirii tuturor românilor sub glorioasa domniei a Regelui Ferdinand I. 

Domnul inginer Anibal H. Holban, fiind preşedinte al comisiei interioare a comunei urbane Mihăileni şi preşedintele comitetului şcolar local a convocat în menţionata zi, pe D-ni directori, profesori şi învăţătoare de la şcolile din această comună după cum urmează:
1. Şcoala inferioară comercială cu trei clase, cu directorul ei, av. Constatin Huianu.
2. Şcoala primară de băieţi „Nicolae Cristescu”, directorul ei Constantin Moruzi.
3. Şcoala primară de fete cu directoarea D-na. Maria Gheorghiu.
4. Şcoala primară mixtă din suburbia Pîrîului Negru cu directorul Nicolaie Niţu.
5. Şcoala primară mixtă din suburbia Vlădeni cu directorul ei G. Puiu.
6. Şcoala româno-israileană cu directorul ei I. Pomîrleanu.

În faţa elevilor, menţionate şcoli, toţi îmbrăcaţi în costumul naţional şi asistenţa întregului corp didactic local şi a publicului, preotul Paroh Dumitru Afrăsinei a oficiat serviciul devin sfiinţind apa, în a cărui s-a sădit pomul la ora 12 de zi, alegîndu-se locul în faţa primăriei şi fiind acolo şi reşedinţa comitetului şcolar.
După sădirea acestui pom s-a ţinut acolo o scurtă cuvîntare, dîndu-se pomul în păstrarea copiilor, care defilînd prin faţa lui, au aruncat fiecare cîte o mînă de ţărînă, acoperîndu-i rădăcina.
În această epocă comuna urbană Mihăileni avea o populaţie de 750 capi familiari,o biserică caqtedrală, o biserică în satul Vlădeni, o biserică în satul Pîrîul Negru şi o capelă în cimitir.
O judecătorie mixtă şi o pretură de plasă, o poliţie, o secţie tehnică şi un spital donaţiune Elena Calmuţchi născută Ciomîrtan.

Comitetul şcolar se compune:
1. Inginer Anibal N. Holban
2. Toader Grigoriu, judecător, preşedinte
3. Maria Gh. Grigoriu, directoarea şcolii de fete
4. Dumitru Afrăsinei, paroh
5. Constantin D. Moruzi, directorul şcolii de băieţi- secretar

Drept care am dresat prezentul act, ce se va păstra în oficiul primăriei urbane Mihăileni spre veşnica amitire.
Preşedintele comisiei interminare şi preşedintele comitetului şcolar Anibal N. Holban.
Prin bunătatea şi pe spusele d-lui ing. Anibal. N. Holban, fiecare instituţie de utilitate publică va primi cîte un exemplar de pe acest act tipărit pe pergament”.

Cu această ocazie a sărbătorii şi comemorării de 140 ani a acestui tîrg, se cuvine a trece în revistă pe conducătorii actuali ai instituţilor locale:
Şeful judecătoriei, consilier de curte Teodor Grigoriu
Preşedintele comisiei interminare, avocat Constantin Huianu
Parohul bisericii, S. G. Mihai Enache, naşul lui Vaselică Bodeanu
Directorul şcolii de băieţi, Constantin Răuţu
Directoarea şcolii de fete, Afrodita Afrăsinei
Directorul şcolii române-israelite Blitzmann
Medicul spitalului, dr. E. Costin
Serviciul veterinar, dr. Baisach
Dirigintele oficiului poştal, Vasile Dron
Secţia tehnică, Gheorghe Nenesca
Percepţie, Constantin Saucă
Şeful detaşamentului poliţie, Mihai Negelschi

Credem că am schiţat îndeajuns această monografie a tîrgului şi să dea Domnul ca urmaşii noştrii să fie şi mai vrednici decît noi întru fericirea şi prosperitatea patriei.

Filimon Rusu
MIHĂILENII
dedicată comemorării

Oraş crescut în bogăţia razelor de soare,
Cu casele rănite de răutatea vremii,
Tu porţi pecetea vremurilor de glorii,
Aici te-au lăsat de strajă domnitorii,
La graniţa surorii- roditoare.
Şi jalea despărţirrii cîntat-o-au boierii,
Şi-adus-o-n unde Molniţa bătrînă,
Rugînd pe fraţi de-alungul vremii,
Să-şi deie-n horă iarăşi mînă...
În nopţile de vară cu linişte de lună,
Or fi şoptind copacii- de vremurile uitate;
Îţi duci viaţa în iască de păcate,
Trăind cu visul şi glorie străbună!
Şi nu poţi îndura torturile gheenii,
Şi murdăria să-ţi ascundă viaţa,
Doar vîntul să-ţi mai mîgie faţa
Şoptind un numai „Mihăilenii”..,
Şi ploaia îşi mai spală mînii...
S-au dus stăpînii de odinioară
Şi astăzi alţii ţi-s stăpînii...
Îţi simt durerea povestei tale mute
Şi-n faţa rănii ce ne doare pe-amîndoi
Trăind din amintirea vremurilor trecute
Şi aşteptăm sosirea vremii noi.
Vasile T. Posteucă